Ideea de a scrie acest articol o am în agendă de un an de zile, dar acum chiar a sosit momentul potrivit.
Punctul de cotitură a survenit săptămâna trecută, când fetița mea de 3 ani jumătate mi-a zis că ”eu sunt fată mare deja și voi merge pe jos la grădiniță”. Până atunci aveam cu ea o înțelegere: un pic în brațe, un pic pe jos. Acum, când merge doar pe jos, parcă îmi lipsește ceva. Sigur că o mai duc și în brațe, și o văd că e fericită.
Mesajul acestui articol este următorul: Purtați-vă copiii în brațe cât sunt mici și vor ei asta. Cu cât cresc, cu atât vor să fie mai independenți. Credeți-mă, acestea sunt poate cele mai apropiate momente cu picii voștri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu