Îmi amintesc cu plăcere de serile de iarnă de la sfîrșitul anilor '90, cînd aveam lumină după grafic. Toată familia se aduna în casă, lîngă sobă, și, la lumina unei lămpi cu gaz, ne jucam "în cuvinte". Cuvinte care încep cu o anumită literă, denumiri de orașe, profesii. Anume acele seri mi s-au întipărit în memorie în mod deosebit, iar uneori le duc dorul.
Acum am decis să readuc la viață jocul din copilăria mea. Astfel, seara, după ce stingem lumina și mergem la culcare, noi ne jucam "în cuvinte". La moment Cecilia și Stelian sînt mici pentru jocul după anumite reguli, de aceea noi spunem cuvinte din orice domeniu. Observ că Cecilia încearcă să numească cuvinte din aceeași categorie din care care le spun eu. De exemplu eu spun Soare, ea spune Cer, eu spun ușă, ea spune perete.
Am încercat și alte variații ale jocului. Chiar dacă nu e timpul de culcare, stingem lumina, aprindem o lumînare și spunem orice cuvînt ne vine în minte. Sau dimineața, în drum spre grădiniță, numim toate obiectele pe care le vedem în jurul nostru.
Este un joc care îmbogățește vocabularul și dezvoltă logica celor mici, care la această vârstă asimilează absolut tot ce aud.
Deci, stingeți lumina și toate gadget-urile, aprindeți o lumînare sau o candelă și petreceți împreună cu copiii voștri seri frumoase, adormind în liniște și pace.